Încă o clasă de la un liceu din Târgu Jiu a fost băgată in carantină, după ce o elevă a fost confirmată cu COVID-19. Este vorba despre elevii unei clase de a X-a, de la Colegiul Național Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu. Conform primelor informații și alți elevi din clasa respectivă sunt suspecți de COVID-19. În urma deciziei Direcției de Sănătate Publică Gorj, elevii au fost carantinați corespunzător. Clasa a X-a își va desfășura în continuare orele în sistem on-line. Totodată, profesorii care predau la această clasă își vor desfășura activitatea normal în continuare. Ceilalți elevi ai colegiului își vor desfășura orele conform programării.


