(FOTO) A furat un aparat de jocuri de noroc, l-a distrus pe un câmp și a furat banii

- Advertisement -

”La data de 7 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au fost sesizați de către o femeie, din comuna Dănești, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu punctul de  lucru în comuna Dănești, despre faptul că la data de 7 septembrie a.c., un bărbat a sustras din interiorul magazinului un aparat electronic video multigame.

Echipa operativă constituită la nivelul subunității s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care a stabilit faptul că, un bărbat, de 32 de ani, din comuna Dănești,  s-a deplasat cu un autoturism la magazin, de unde ar fi sustras aparatul electronic și a mers pe un câmp, unde a distrus sistemul de depozitare al banilor, sustrăgând din acesta suma de 1.910 lei, abandonând autoturismul și aparatul electronic pe câmp.

În urma verificărilor efectuate s-a mai constatat faptul că bărbatul a condus  autoturismul pe DC Ungureni, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, totodată având numărul provizoriu  expirat din data de 15 iulie a.c..

Aparatul electronic a fost predat administratorului societății comerciale, iar suma de 1.910 lei a fost ridicată de la bărbat până la definitivarea cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, distrugere, conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere.”, a transmis IPJ Gorj.

118943195_442287960062583_2480560163814622439_n 119061511_1665230206972411_282115750385283107_n

Articole recente