Captura record de tigari

- Advertisement -

Captură record de țigări la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet din județul Dolj. Peste 162.000 de pachete de țigări au fost găsite ascunse într-un camion care a intrat în țară. Captura de țigări este cea mai mare înregistrată de polițiștii de frontieră în acest an, iar valoarea acesteia se ridică la peste 2,4 milioane lei.

Şoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cărămidă din Grecia pentru o societate comercială din România. Cu ocazia controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul marfă al camionului, un perete fals în spatele căruia erau depozitate mai multe cutii ce conţineau ţigarete.
„Mijlocul de transport a fost dus la sediul Direcţiei Regionale Vamale Craiova, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea totală de 162.500 pachete cu țigări, în valoare de 2.437.500 lei. În cadrul cercetărilor, şoferul a declarat că el este angajatul firmei care deţine camionul şi nu are cunoştinţă despre marfa ascunsă în interiorul acestuia”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.
Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, iar oamenii legii continuă cercetările în acest caz.

Articole recente