Începură cu dreptul

- Advertisement -

Echipa de baschet Energia Rovinari a câştigat primul amical al verii disputat la Târgu Jiu contra celor de la Timba Timişoara, scor 81 la71. Meciul a fost marcat de accidentarea noului sosit, Djapa care a suferit o entorsă la gleznă şi va sta cel puţin o săptămână pe tuşă. Energia a renunțat la pivotul Albjanic din cauze medicale, acesta urmând a fi înlocuit în zilele următoare.

În fața unui public numeros, Energia a debutat cu victorie în mandatul tehnicianului Florin Nini. Jocul a lăsat, însă mult de dorit. Timba a câștigat primul sfert, 22-20 și a condus și la zece puncte în sfertul doi, dar băieții lui Nini au întors rezultatul până la pauză, 46-44. Energia și-a asigurat victoria în sfertul trei, 19-10, dar nici așa tehnicianul nu a folosit toți jucătorii de pe foaie. Roșu, Gliga și Bratoloveanu au rămas pe bancă până la final, în ciuda faptului că era doar un amical. Chiar și fără pivotul Albjanic, Energia a dominat jocul sub panou câștigând clar duelul recuperărilor.

Sosit în această vară la Târgu Jiu, pivotul sârb Drasko Albajanic a fost diagnostict cu hernie de disc și va părăsi echipa.

Energia era cât pe ce să rămână și fără celălalt pivot.  Djapa, cu18 puncte la debutul său la Energia, a suferit o entorsă în finalul jocului cu Timba și va fi indisponibil cel puțin o săptămână. De recuperarea lui se va ocupa fizioterapeutului naționalei feminine de baschet a României.

Louis Darby rămâne principalul om al Energiei, reușind 24 de puncte cu Timba.

Energia dispută mâine, de la ora 19:00 ultimul joc de la Cupa Energia în compania formației oltene SCM U Craiova.

Articole recente