Atleții seniori ai clubului CS Pandurii Târgu Jiu nu au reușit să urce pe podium la naționalele de la București. Doar tineretul a obținut 2 medalii de bronz la campionatele desfășurate în weekend la București.
Ultimul examen de pistă al sezonului, și cel mai important, a fost picat de atleții de la CS Pandurii. În lipsa lui Elena Moagă, menajată de club, seniorii clubului Pandurii nu au prins nici un podium la campionatele naționale. Tineretul a ținut oarecum ștacheta sus, cu 2 medalii de bronz. Alexandru Staicu a terminat pe locul 3 la 1.500 m, iar Adela Paulina Bălțoi a urcat și ea pe treapta a treia a podiumului la 3.000 m obstacole.
Campioana olimpică la maraton, Constantina Diță, 43 de ani, a concurat la Naţionalele de atletism şi s-a clasat pe locul 7 la 10.000 m. Cursa a fost câștigată de o sportivă cu 23 de ani mai tânără decât gorjeanca, Monica Florea, de la Sighișoara.


