Fermierii gorjeni se confruntă cu o problemă serioasă la cultura de porumb înainte de a trece la recoltare. Asta pentru că păsările distrug culturile creând astfel pagube considerabile, iar fermierii se văd neputincioși în fața acestui fenomen.
Chiar dacă vremea i-a ajutat pe gorjeni și se întrevăd recolte bogate anul acesta, totuși, gospodarii nu sunt feriți de alte primejdii. Păsările sunt un adevărat dușman pentru cultura de porumb în această perioadă, când se apropie perioada de recoltare. Deja, în multe zone din județ, fermierii se confruntă cu pagube considerabile create de păsările care distrug porumbul în mare parte.
Cu toate că porumbul este amenințat, la culturile de păioase gorjenii sunt campioni. Cel puțin așa susține Ion Popescu directorul Direcției Agricole Gorj, care spune că anul acesta s-a înregistrat o recoltă mult mai mare față de cea obținută anul trecut.
Cu toate că hambarele sunt pline ochi cu grâu sau ovăz, fermierii nu le scot pe piață din cauza prețului mic oferit. Așa se face că aceștia preferă să aștepte până ce prețul oferit pe piața de desfacere va deveni convenabil pentru ei.


