Sala Polivalentă din Craiova ar putea fi transformată în spital de campanie, respectiv un loc unde ar putea fi tratați pacienții infectați cu COVID-19. În prezent, în Dolj sunt sute de locuri în spitale destinate pacienților bolnavi de noul coronavirus, însă autoritățile se pregătesc pentru ce este mai rău și vor să fie pregătite pentru situațiile în care se va înregistra un număr mare de bolnavi.
Sala Polivalentă are o suprafață totală de peste 12.000 metri pătrați, cu 2000 mp doar suprafața terenului din interior, și oferă toate condițiile necesare pentru amenajarea, de către factorii responsabili din punct de vedere medical, a unui spațiu suplimentar pentru tratarea bolnavilor de coronavirus.
”Deși ne-am luat toate măsurile pentru a face față cazurilor de COVID-19 și am asigurat, deja, un număr de peste 600 de paturi în spitalele Victor Babeș și Filantropia din subordinea Primăriei, niciun efort nu este de prisos când vine vorba de sănătatea și siguranța craiovenilor. Pentru a fi cât mai pregătiți în fața oricărui scenariu, am decis să punem la dispoziția autorităților responsabile în coordonarea epidemiei de coronavirus cel mai potrivit spațiu din administrarea Primăriei, pentru a putea fi transformat într-un spital de campanie. Am ales Sala Polivalentă din Craiova datorită poziției și construcției în sine, care oferă un grad ridicat de mobilitate atât pentru mașini, cât și pentru cadrele medicale și pacienți. De asemenea, punem la dispoziție tot ce presupune această structură, de la căi de acces, grupuri sanitare, ventilație, surse de energie electrică și climatizare, până la personal de pază și întreținere. Sala Polivalentă a fost deja dezinfectată, iar această acțiune poate fi reluată imediat ce va deveni unitate medicală operațională din punct de vedere medical.”, a transmis primarul din Craiova, Mihail Genoiu.
Administrația locală a alocat din bugetul local, până acum, unităților medicale din subordine, peste 6 milioane de lei în lupta împotriva coronavirusului.


