Pandurii Târgu Jiu caută întăriri în continuare, chiar dacă a început sezonul la jumătatea lunii iulie. După ce l-au dat pe Nistor la Evian, gorjenii sunt gata să facă două transferuri importante. Doi sud-americani sunt așteptați la Târgu Jiu. Atacantul brazilian, Alex dos Santos, fost la U Cluj, și argentinianul Davide Distefano, ultima dată la Astra, sunt în negocieri cu gorjenii.
Pandurii l-au vândut pe Nistor la Evian pentru 800.000 euro și trebuie să aducă ceva în schimb. Oficialii olteni s-au orientat către doi jucători care au mai trecut prin Liga 1. Brazilianul Alex dos Santos, 23 de ani, a mai evoluat la U Cluj în 17 jocuri și a marcat un gol. Celălalat jucător dorit la Târgu Jiu este mijlocașul Davide Distefano, 26 de ani, care are în CV cluburile FC Brașov și Astra.
Pustai pare hotărât să-l păstreze în lot și pe atacantul libanez aflat în probe, Feiz Shamsin.
Pandurii au mai fost în tratative și cu sârbul Aleksandar Pesic, fost la Șerif Tiraspol.
Transferul a picat după ce Pandurii a cerut sârbului, internațional de tineret, să dea probe.
„Nu Condescu face transferuri acolo. Când făcea el aceste lucruri atunci veneau jucători precum Chiricheş, Nistor, Martinovic”, a reacționat agentul lui Pesic, Zvonko Milojkovic, nervos că nu mai are intrare la Pandurii.
Agentul de casă al gorjenilor este mai nou Ana Maria Prodan care are sub contract mulți dintre jucătorii pandurilor.


