Scene șocante în plinp stradă, chiar în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea. O adolescentă de 14 ani a fost bătută și umilită de o altă colegă. Totul s-a întâmplat sub privirile mai multor băieți, care, în loc să intervină, se amuzau de situația creată. La apariția imaginilor în spații publice, poliția s-a autosesizat în acest caz și face cercetări.
Minora de 14 ani a fost pusă să își ceară scuze, iar mai apoi a fost bătută cu bestialitate, sub privirile mai multor tineri care nu au intervenit pentru a aplana conflictul.
Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea s-au autosesizat cu privire la filmarea apărută azi în online. Este vorba despre un conflict spontan apărut între două tinere, de 15, respectiv 14 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cele două tinere au avut un schimb de replici şi ulterior una dintre fete a lovit-o pe cealaltă cu palmele şi picioarele”, au transmis polițiștii vâlceni.
Cercetările continuă față de tânăra de 15 ani pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cercetările se efectuează sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.


