Monumentul închinat minerilor din zona Motru, care și-au pierdut viața la locul de muncă, a fost inaugurat. De la eveniment nu au lipsit autoritățile locale și județene, oamenii politici, dar și conducerea Complexului Energetic Oltenia. Monumentul a fost dezvelit, sâmbătă, chiar de Ziua Minerului.
Monumentul cântăreşte 8 tone, este realizat din granit şi are 4 faţete. Pe trei dintre ele sunt enumerate numele a 111 mineri care şi-au pierdut viaţa la locul de muncă, iar pe cea de-a patra parte se află Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor.
La eveniment a participat şi managerul privat al Complexului Energetic Oltenia , Laurenţiu Ciurel, care a vorbit despre importanţa cărbunelui.
De la acest eveniment nu a lipsit nici președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu.
Pe viitor, în Motru va fi realizat şi un muzeu al mineritului. În prezent, se lucrează la proiect şi cadastru.


