Polina Manoilă, cetățean de onoare al orașului Tismana

- Advertisement -

Cunoscuta interpretă de muzică populară, Polina Manoilă, va deveni cetățean de onoare al orașului Tismana. Primarul localității va propune Consiliului Local conferirea acestei distincții. Polina Manoilă a susținut ieri, la Festivalul de Folclor Tismana un recital, care a ridicat publicul în picioare.

Polina Manoilă este originară din Tismana. Cunoscuta interpretă va primi titlul de Cetățean de Onoare. Primarul a anunțat vestea chiar ieri, imediat după terminarea recitalului.

Decernarea distincției va avea loc în toamna acestui an, cu ocazia desfășurării Festivalului Castanului. Pe lângă Polina Manoilă, o personalitate a lumii medicale va primi titlul de Cetățean de Onoare al orașului Tismana. Este vorba de medicul George-Popescu Tismana.

Polina Manoilă a urcat pentru prima dată pe scenă în anul 1960 chiar la Tismana, cu formația Cooperativei „Arta Casnică”, în cadrul căreia cânta și dansa.

Articole recente