- Advertisement -
Concursul pentru postul de manager al Spitalului Județean din Târgu Jiu va fi reluat, anunță Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj. Acesta a fost amânat săptămâna trecută, după ce s-a descoperit că secretara comisiei de evaluare s-a aflat în stare de incompatibilitate. În această săptămână organizatorii vor stabili un nou calendar. Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a mai declarat că anularea concursului nu are nici o legătură cu procesul intentat de fostul manager, Gigel Capotă, care cere prin instanță să revină pe postul de director.


