Concursul pentru postul de manager al Spitalului Județean din Targu Jiu, a fost anulat pentru că nu s-au nominalizat si membrii supleanți așa cum prevede legea. Astfel, toată procedura va fi reluată și va dura încă patru luni de acum inainte.
Paula Bălan este șefa Resurselor Umane din cadrul instituției și a fost delegată secretar al comisiei de concurs iar surse apropiate situației declară că aceasta și-a dat demisia azi dimineață, înainte de anularea concursului.
Președintele Federației Naționale Sindicale ”Ambusan”,Cristi Aldescu, a declarat: ”S-a întâmplat exact ce s-a vrut de la bun început și anume, anularea concursului și păstrarea domnului Vienescu interimar, înca patru, cinci luni de acum înainte. Orice comisie de concurs sau comisie de soluționare a petițiilor trebuie să aibă și titulari și supleanți, potrivit legii. Consiliul de Administrație nu a nominalizat supleantii și astfel, s-a anulat toată procedura. Asta s-a vrut”


