Talhar retinut de politisti

- Advertisement -

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut pentru tâlhărie după ce a furat geanta unei femei. Victima, în vârstă de 52 de ani, a sunat speriată la 112 și a spus că a fost lovită cu pumnul în spate de către o persoană necunoscută, care apoi i-a furat geanta, în care se afla suma de 600 de lei și alte documente. Tâlharul a fost găsit, dus la secția de poliție, acolo unde și-a recunoscut faptele.

Totul s-a întâmplat într-un cartier din Craiova. Femeia mergea pe stradă, moment în care a fost atacată de individul de 20 de ani. Imediat, ea a sunat la 112, iar polițiștii l-au găsit în scurt timp pe agresor.

„Cel în cauză a fost condus la sediul Secţiei 3 Poliţie Craiova, fiind identificat în persoana unui tânăr de 20 de ani, din Bucovăţ. De asemenea, acesta le-a indicat poliţiştilor locul unde abandonase geanta sustrasă, în interiorul acesteia fiind găsite o parte din bunurile sustrase. În baza probatoriului administrat în cauză, s-a dispus faţă de tânărul de 20 de ani, măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de arestare preventiv”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Tânărul riscă să ajungă după gratii pentru fapta sa. El și=a recunoscut faptele în fața anchetatorilor și a declarat că a aruncat geanta și bunurile care nu i-au fost de folos.

Articole recente