Percheziții de amploare pe raza mai multor județe. Mai exact, 21 de descinderi în judetele Mehedinți, Hunedoara, Timiș, Prahova și în Capitală, vizând persoane care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 5.500.000 de euro prin infractțuni de evaziune fiscala în domeniul reciclării deșeurilor.
Din cercetările anchetatorilor a reieșit că, începând cu anul 2018 până în prezent, persoanele bănuite ar fi constituit un grup infracţional care obținea bonificaţii pentru activităţi fictive de reciclare a deşeurilor din plastic, PET şi sticlă. Astfel, acestea ar fi făcut acte fictive pentru patru societăţi comerciale, consemnând în fals activităţi de colectare, transport şi predare în vederea reciclării deşeurilor, documente pe care care le-ar fi predat unei organizaţii de profil pentru obţinerea de bonificaţii, determinându-i pe reprezentanţii acestor societăţi să se sustragă de la plata taxelor către stat.
Prejudiciul depășește 5,5, milioane de euro. Oamenii legii au făcut verificări la 21 de adrese ale unor societăţi comerciale, dar şi la sediile unor persoane fizice bănuite că întocmeau acte fictive de reciclare a deşeurilor pentru a deconta bani din Fondul de Mediu. 18 persoane au fost duse la audieri în acest caz.


