Evaziune fiscală de 2.2 MILIOANE de lei

- Advertisement -

Cercetată penal după ce a uimit organele fiscale ale statului cu artificiile financiare făcute la firma pe care o administra! Este vorba despre o tânără de 29 de ani din Giurgiu. Aceasta nu a evidențiat toate operațiunile comerciale ale firmei la care lucra ca și administrator, aducând un prejudiciu de peste 2,2 milioane lei.

„Polițiștii din cadrul IPJ Giurgiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au documentat şi probat activitatea infracțională a unei tinere de 29 de ani, din comuna Vidra, județul Ilfov, care în calitate de administrator al unei societăți comerciale, din comuna Frătești, județul Giurgiu în perioada aprilie 2014 – octombrie 2016, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nu a evidențiat toate operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, prejudiciind în acest fel bugetul general consolidat cu suma de 2.236.002 lei”, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Giurgiu.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Articole recente