În 11 luni ale anului 2019, în urma misiunilor desfăşurate în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au descoperit 230 de autovehicule semnalate furate sau căutate de autorităţi. Principalele ţări de unde proveneau autovehicule aflate în atenţia autorităţilor, care au fost depistate la frontierele României, sunt Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie, dar şi România, cele mai multe maşini depistate fiind din categoria autoturismelor de lux şi de mijloc.
„În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credinţă”. Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani pentru a transporta maşina în România şi, la fel, nu cunoşteau că aceasta se află în atenţia autorităţilor”, se arată într-un comunicat de presă remis de Poliția de Frontieră.
În toate cazurile, mai anunță polițiștii de frontieră, şoferii au fost cercetaţi pentru infracţiuni de tăinuire, iar la finalizarea cercetărilor au fost dispuse măsurile legale.


