Doua minore au pus politia pe jar

- Advertisement -

Două minore, în vârstă de 14 ani, ambele din Baia de Fier, au pus polițiștii pe jar. Au dispărut de acasă fără urmă și au fost căutate ore în șir de oamenii legii. După ce părinții celor două fete au dat alarma, polițiștii au descoperit că prima tânără ar fi plecat în mod voluntar de la domiciliu, spunând că merge la acasă la cea de-a doua minoră, acolo unde a rămas până în dimineața zilei de 20 noiembrie, când, în jurul orelor 08:00, cele două s-au deplasat cu microbuzul școlar la unitatea de învățământ ale cărei cursuri le urmează. De atunci, părinții nu au mai putut să ia legătura cu cele două minore și au alertat poliția. După ore în șir de căutări extinse și în alte județe, adolescentele au fost găsite. Fetele au fost identificate de polițiști pe raza localității Câineni, județul Vâlcea, în incinta unui local public, în zona unei parcări de TIR-uri. Potrivit IPJ Gorj, din declarațiile minorelor a reieșit faptul că cele două nu au fost victimele niciunei infracțiuni.

Articole recente