Lider în Liga 1, Pandurii Târgu Jiu speră să-și păstreze poziția și după deplasarea de la Piatra Neamț. Ceahlăul pare resuscitată de la venirea „neamțului” Vasile Miriuță, dar și oltenii sunt neînvinși în acest sezon.
Pandurii au ajuns la Piatra Neamț direct de la Tel Aviv, via Bacău. Obosiți, dar fericiți, Pandurii au de dat o nouă bătălie, de această dată în Liga 1, la numai trei zile distanță de calificarea europeană de la Tel Aviv.
Pustai a descins la Piatra Neamț cu cei 17 jucători prezenți și la Tel Aviv, iar în Moldova li se vor alătura lotului alți trei jucători, Lazar, Adrovic și Bohale.
Atacantul muntenegrean, Admir Adrovic, ar putea debuta cu Ceahlăul, fiind apt de joc după ce i-a sosit și cartea verde. Lazar este titularul postului de portar în campionat, iar Bohale a fost și el titular în victoria cu Oțelul.
În continuare, Pandurii nu poate conta pe Lemnaru, Breeveld și Erico, toți accidentați.
Nemțenii au patru puncte după primele trei etape, 1-2 cu Steaua, 3-0 cu Corona Brașov și 1-1 la „U” Cluj și par o nucă tare în actualul campionat.
Vasile Miriuță a implementat și la Piatra Neamț metodele nemțești folosite de Reghecampf la Steaua. Fotbaliștii lui Miriuță aleargă mai bine ca acum trei luni când s-au chinuit să se salveze de la retrogradare, ies la marginea terenului ca să bea lichid energizant și se adună în cerc la centrul terenului la sfârșitul jocului pentru a asculta concluziile tehnicianului.
Vicecampioana Pandurii are și ea un start bun de campionat. Neînvinsă în acest sezon, Pandurii are de apărat poziția de lider pe terenul unde Pustai a debutat ca antrenor la echipa din Gorj.


