„Exclusiv: documentele care demonstreaza că Romanescu, viceprimarii, consilierii lcoali si preotii de la Biserica Sfintii Voievozi au aprobat IN SECRET construirea WC-ului subteran, incă din iunie 2019, desi aveau obligatia legala sa organizeze CONSULTARE PUBLICĂ si sa intrebe cetatenii orasului daca sunt de acord cu aceasta PORCĂRIE.
PRIMUL DOCUMENT: În 5 iunie 2019, preotul Gomoi a depus o cerere lapidară în care spune că-i este necesar teren suplimentar, lângă biserică, pentru restaurarea, consolidarea si punerea in valoare a bisericii, nicidecum pentru construirea unui WC subteran. Dar poate că in capul lui Gomoi o biserica se poate pune in valoare construind o CĂCĂTOARE lângă ea.
AL DOILEA DOCUMENT: Primarul Romanescu se declară de acord să se facă CĂCĂTOAREA, dar nu scrie nimic despre constructia anexă în referatul lui, lasand sa se inteleaga ca terenul e necesar doar pentru restaurarea bisericii.
AL TREILEA DOCUMENT: Consiliul Local Târgu Jiu votează, în iunie 2019, să se cedeze teren ca să se facă acea CĂCĂTOARE, dar evită să spună în hotărârea adoptată vreun cuvânt despre constructia anexă. În continuare, prostimii i se spune că terenul e cedat bisericii in vederea restaurarii lacasului de cult.
GHINION DE NEȘANSĂ: finanțatorul refuză să acorde milionul de euro cerut de biserică pentru WC si restaurare, pe motiv ca acel teren fusese acordat de primarie in folosinta gratuita, si cere ca terenul sa fie luat in concesiune. Asadar, aparatul primarului e nevoit sa refaca procedura, si emite noi documente, de data aceasta recunoscand ca e vorba de o constructie anexa.
Totusi, in AL PATRULEA DOCUMENT, primarul minte că biserica nu poate accesa finantarea dacă nu se acordă acel teren, si, implicit, dacă nu se face căcătoarea.
În AL CINCELEA DOCUMENT, aparatul Consiliului Local recunoaste, in sfarsit, ca pe acel teren se face o constructie anexa, si nu ca e necesar in vederea restaurarii bisericii, asa cum fusese mintita populatia, in luna iunie a.c.”, a transmis jurnalistul Narcis daju, într-o postare pe pagina sa de Facebook.







