Situaţie disperată pentru o familie din Tismana! Tatăl unui bărbat plecat de ani buni la muncă în Italia susţine că fiul său, nora şi cei trei copii ai acestora au dispărut fără urmă, în condiţii misterioase. Gorjeanul în vârstă de 60 de ani a aflat că mai întâi a fost răpită nepoata sa, în vârstă de 15 ani, din faţa unui supermarket, iar când s-a cerut ajutorul carabinierilor au dispărut şi ceilalţi membrii ai familiei.
Cazul familiei Buză a ajuns şi în presa de peste hotare, care a anunţat că Roberta Elisabeta Buză, o adolescentă de 15 ani, a dispărut pe 25 iulie la San Severo, în provincia Foggi, în timp ce îşi aştepta părinţii în faţa unui supermarket.
Valerian Buză, în vârstă de 60 de ani, din Tismana, bunicul fetei, susţine că imediat fiul său a anunţat carabinierii, iar ulterior a dispărut atât el, cât şi nora şi ceilalţi doi copii ai lor.
Acesta spune că fiul său era plecat de opt ani la muncă. Bărbatul mai are o fiică plecată să lucreze, tot în Italia, care aşteaptă un semn de la oamenii legii.
Bărbatul a cerut şi ajutorul poliţiştilor de la Gorj şi speră să primească urgent veşti de la anchetatori.


