Burlan contestă decizia schimbării

- Advertisement -

Daniel Burlan și Gheorghe Davițoiu sunt alți doi angajați ai carierei Peșteana, care au fost schimbați în urma evaluărilor efectuate de conducerea Conplexului Energetic Oltenia. Alexandru Braia, directorul de la Peșteana, a primit ieri vestea demiterii, pe când Burlan și Davițoiu au aflat astăzi că nu mai dețin funcțiile de inginer șef mecanic și inginer șef la investiții. Fostul director al Societății Naționale a Lignitului Oltenia, Daniel Burlan, a declarat că va acționa conducerea subunității în instanță, dacă postul care îi va fi oferit va fi inferior celui pe care l-a deținut.

Daniel Burlan a aflat astăzi că nu va mai ocupa postul de inginer șef mecanic. Acesta este nemulțumit atât de motivația deciziei, cât și de declarațiile făcute de reprezentanții administrației complexului.

Burlan este hotărât să apeleze la instanță pentru a-și găsi dreptatea și nu este singur în această situație. Printre cei demiși se află și Gheorghe Davițoiu, șeful de la investiții la cariera Peșteana.

Ieri, și directorul Carierei Peșteana, Alexandru Braia, a fost schimbat din funcție. Contactat telefonic, Ion Răuț, șeful de la Resurse Umane din cadrul Coplexului Oltenia, a declarat că nu este obligat să justifice schimbările, conform legii. Acesta anunța de ieri că vor avea loc și alte schimbări de directori care nu ar trebui să mire pe nimeni. Evaluarea directorilor din CEO se va finaliza la începutul săptămânii viitoare.

Articole recente