A murit în ziua nunții

- Advertisement -

Tragedie la Padeș, acolo unde un bărbat de 46 de ani a murit chiar în ziua nunții fiicei sale. Victima  a suferit un atac de cord, iar medicii de pe ambulanță nu au mai avut ce face pentru a-l salva. Rudele bărbatului dau vina pe ambulanțieri pentru nenorocire.

Cea mai fericită zi din viața ei s-a transforma în cea mai neagră, pentru o mireasă de la Motru Sec. Tatăl său a suferit sâmbătă un infarct și a murit chiar în ziua nunții. Bărbatul s-a simțit rău și s-a retras pentru a se odihni, iar când rudele au mers să-l trezeazcă pentru a primi invitații care începeau să vină la petrecerea au constatat că acesta nu se mai putea ridica. Nu-și dăduse ultima suflare atunci când a fost găsit. Oamenii au sunat imediat la 112, iar, după numeroase apeluri, la fața locului a ajuns un echpiaj SMURD, nepregătit pentru astfel de intervenții.

Văzând că ambulanța nu mai ajunge, iar fratele său este tot mai rău, Nicolae Șerbănescu a sunat de mai multe ori 112, ajungându-se până la amenințări cu poliția dacă mai apelează numărul de urgență. După vreo câteva ore a ajuns și ambulanța, degeaba însă. Era prea târziu pentru socrul mic.

Mireasa nu a știut nimic de tatăl său până a doua zi, atunci când a aflat de tragedie. În ceea ce privește intervenția echipajului ambulanței, în acest caz a fost deschisă o anchetă.

Articole recente