Anchetă la Ambulanță

- Advertisement -

Tragicul eveniment de la Padeș, în care socrul mic și-a pierdut viața a intrat în atenția conducerii Serviciului Județean de Ambulanță. Aceasta a demarat, deja, o anchetă pentru a stabili care au fost motivele pentru care salvarea a întârziat. Potrivit directorului unității, Dan Vâlceanu, astăzi, a fost întocmită și comisia care se va ocupa de caz.

Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a decedat sâmbătă, la nunta propriei fiicei. Rudele acestuia au aruncat vina pe echipajul de la ambulanță. Aceștia susțin că salvarea a venit la locul faptei, după mai bine de două ore de insistențe telefonice.

Articole recente