Luptătorii de la Serviciul de Intervenţie şi Acţiuni Speciale au reuşit să prindă un bărbat acuzat de înşelăciune, care se pare că are victime şi la Gorj. Suspectul în vârstă de 31 de ani, din Oneşti, este acuzat că, împreună cu alţi doi bărbaţi din Bucureşti şi Tecuci, ar fi achiziţionat sute de litri de alcool şi tone de cărbune prin instrumente de plată falsificate. În urma acţiunii, cărbunele de la societatea din Novaci a fost recuperat.
În total, 800 de litri de alcool tehnic, 14 tone de cărbune şi bunuri în valoare de 60.000 de lei, despre care există indicii că ar fi fost achiziţionate prin instrumente de plată falsificate, au fost recuperate de poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Olt. Totul a fost descoperit după ce oamenii legii au prins în flagrant, pe raza localităţii Bragadiru, din judeţul Ilfov, un bărbat de 31 de ani, din Oneşti, suspectat de comiterea infracţiunii de înşelăciune. Acesta este acuzat că ar fi comercializat marfa achiziţionată ilegal de la diverşi agenţi economici. Din cercetări, s-a stabilit că instrumentele de plată erau falsificate de către un suspect de 60 de ani, din municipiul Bucureşti şi un altul de 35 de ani, din municipiul Tecuci. Bunurile de 60.000 de lei aparţin unei societăţi comerciale din Slatina, alcoolul tehnic aparţine unei societăţi din Bucureşti şi cele 14 tone de cărbune, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, sunt ale unei societăţi din localitatea Novaci. Pe numele celor trei persoane s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Doar bărbatul prins în flagrant a fost reţinut pentru 24 de ore, însă ulterior a fost pus în libertate.


