Transport ilegal de lemne, depistat de polițiștii gorjeni

- Advertisement -

La  data de 3 iulie a.c., poliţişti din cadrul Poliției Orașului Tismana au acționat pentru verificarea legalității transporturilor de material lemnos efectuate pe raza comunei Padeș, ocazie cu care au identificat în trafic, un bărbat, de 49 ani, din Tismana, în timp ce conducea o autoutilitară de pe drumul forestier Pârgavu, aparținând unei societăţi comerciale, din Peștișani, în care transporta volumul de aproximativ 16 mc material lemnos, fără a avea avizul de însoţire completat conform prevederilor legale.

 

Având în vedere cele constatate, poliţiştii au luat măsura sancționării contravenționale  a societăţii comerciale, conform Legii 171/2010 republicată, privind Stabilirea şi sancţionarea contravențiilor silvice, fiind dispusă măsura complementara a confiscării materialului lemnos, care a fost predat reprezentanților Ocolului Silvic Tismana, în vederea valorificării.

De asemenea, poliţiştii au stabilit faptul că o societate comercială a emis la data de 3 iulie a.c., două avize de însoțire cu încălcarea prevederilor Hotărârii Guvernului 470/2014, privind Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, societatea fiind sancționată conform Legii 171/2010  republicată, privind Stabilirea şi sancţionarea contravențiilor silvice, cu amendă în cuantum de 3.000 lei.”, a transmis IPJ Gorj.

Articole recente