În război cu ţânţarii

- Advertisement -

Stârpirea ţânţarilor din municipiul Târgu Jiu costă aproape o jumătate de miliard de lei vechi. Şefii primăriei au găsit deja o firmă care se va ocupa de dezinsecţie. Acţiunile se vor desfăşura în special în parcuri.

Multe zone ale municipiului Târgu Jiu au ajuns adevărate raiuri pentru ţânţari, din cauza căldudii. Înmulţirea insectelor a fost cauzată şi de indolenţa administratorilor de la diferitele asociaţii de proprietari, care nu au luat măsuri, pentru a curăţa subsolurile blocurilor. Edilii promit să ne scape însă de zburătoarele denorite, iar pentru asta au demarat o amplă acţiune de dezinsecţie.

Autorităţile vor să scape în urma dezinsecţiei şi de căpuşele din parcuri şi dau asigurări că substanţele folosite vor stârpi toate insectele periculoase. Funcţionarii primăriei cer ca şi asociaţiile de proprietari să se implice, pentru ca sumele cheltuite să nu se ducă pe apa sâmbetei.

Deşi dezinsecţia o puteau face angajaţii Direcţiei de Servicii Comunale, plătiţi de la bugetul primăriei, edilii au preferat o firmă de specialitate.

Articole recente