Recepţia parcului de pe insuliţă, amânată iar

- Advertisement -

Termenul de dare în folosinţă a parcului de pe insuliţa de pe Jiu a fost prelungit din nou. Edilii târgujieni au amânat până acum de două ori recepţia lucrărilor, evaluate la 16,5 miliarde de lei vechi şi pun întârzierea pe seama vremii nefavorabile.

Reprezentanţii municipalităţii se încurcă în explicaţi, atunci când vine vorba de investiţia cu care se lăudau anul trecut şi pe care o dădeau ca şi finalizată până la 31 decembrie 2011. Raul Chiriac, cel care s-a ocupat de acest proiect, dădea vina în primăvară pe iarna prea lungă, care nu i-a lăsat pe muncitori să lucreze şi a cerut prelungirea termenului, până în luna mai. Şeful Serviciului Investiţii a uitat însă de noul termen şi spune acum că recepţia ar putea fi făcută abia la finele lunii viitoare. Explicaţia lui Chiriac este cel puţin hilară, acesta spunând că Administraţia Fondului de Mediu a cerut ca termenele să fie prelungite cât mai mult.

Deşi este convins că procentul de execuţie a lucrării este de peste 90 la sută, realitatea îl contrazice pe Chiriac. Unii dintre muncitori lucrau astăzi la amenajarea fântânilor arteziene, iar alţii şi-au dat seama abia acum că stâlpii de iluminat nu au fost puşi la înălţimea potrivită.

Muncitorii au demontat până şi panoul cu informaţiile despre şantier, pentru ca nimeni să nu observe termenul depăşit. În plus, gardul viu plantat în parc a început să se usuce. Valoarea exactă a proiectului a rămas o enigmă. Dacă anul trecut se vorbea de 16,5 miliarde de lei vechi, acum edilii au ajustat suma la 12 miliarde.

Articole recente