Senatorul Florin Cârciumaru, prezent în emisiunea „Gorjul în direct”, la SUD FM, s-a arătat nemulţumit că ministrul Pintea a făcut de râs spitalul de la Târgui Jiu. „Putea să ia măsuri, după o discuţie în interior”
„Eu nu pot să comentez prea mult despre ce a spus doamna ministru Sorina Pintea. Daca are dreptate sau nu are dreptate, dânsa ştie mai bine. Dar, consider, din punct de vedre al diplomaţiei, faţă de funcţia pe care o ocupă, că discuţia pe care a avut-o şi tot ce a spus în conferuinţa de presă putea să se rezume, practic la o discuţie, foarte dură, foarte aprinsă, cu conducerea spitalului, cu cea a Consiliului Judeţean, cu toţi şefii de secţie, de toate sesizările şi tot ce a observat, într-un cadru bine organizat şi nu în spaţiul public. Problemele discutate în spaţiul public, niciodată nu au dus la un lucru bun. Prin prezentările pe care le-a avut dumneai, nu a făcut altceva decât să arate că sistemul sanitar se situează undeva jos de tot, că, la Târgu Jiu, medicii sunt toţi nepricepuţ (…) N-a adus nimic bun pentru spitalul nostru prin modul în care a procedat la acea conferinţă de presă. Şi acea declaraţie care , din punct de vedere politic, n-a adus niciun plus pentru PSD când spui că retragi acreditarea la Ploieşti şi Târgu Jiu. Adică, arătăm cu degetul peste tot PDL-ul a închis atâtea spitale şi noi suntem aceia care le redeschidem… care retragem acreditările de la Târgu Jiu şi Ploieşti. Da, sunt probleme, sunt ale noastre, le ştim, tebuie să vedem, ce măsuri luăm. Avea toată puterea să ia măsuri”.
În aceeaşi emisiune, fostul primar mai arată că toate instituţiile deconcentrate vor fi evaluate, după apariţia Codului Administrativ: „Fiecare unitate va fi supuse unei evaluări privind managementul, vor fi situaţii unde vor fi schimbări. Ce s-a întâmplat la ISJ Gorj nu se datorează organizaţiei PSD. Din momentul în care a venit doamna ministru Andronescu, am fost atenţionat atât eu, cât şi domnul Weber, că la 1 aprilie, când expira contractul domnului Işfan, contractul de management nu i se va mai prelungi, din cauza sesizărilor si reclamatiilor privind activitatea desfăşurată de domnul Işfan. Nu se poate imputa această schimbare organizaţiei PSD. Nici la spital nu s-a cerut schimbarea de către Cosmin Popescu sau de către domnul Weber. Este un raport al unui Corp de Control, rămâne de văzut”, a declarat senatorul Florin Cârciumaru în direct la SUDFM.
Cârciumaru,nemulțumit de atitudinea ministrului Pintea
- Advertisement -


