Meteorologii continuă să ne aducă vești bune. Și săptămâna viitoare temperaturile se mențin mai ridicate decat ar fi normale în această perioadă.
„Pe parcursul zilei de luni, ne aşteptăm la o uşoară scădere a temperaturilor în partea de Vest şi Nord-Vest a teritoriului, dar în Estul teritoriului va continua să fie mai cald decât în mod obişnuit. Mai ales în Sudul şi Centrul ţării, unde vor fi maxime de 15 grade”, a declarat pentru Mediafax meteorologul de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Meteorologul mai anunţă că, marţi, temperaturile se vor încadra între 2 şi 11 grade Celsius.
„Temperaturile rămân în continuare mai mari decât mediile climatologice, mai ales în Sud şi Centru. Astfel, maximele se vor situa, la nivelul întregii ţări, între 2 şi 11 grade, şi abia miercuri şi joi valorile termice vor deveni aproape de normalul perioadei, urmând să se înregistreze maxime cam între 1 şi 8 grade, iar în timpul nopţilor să apară şi valori uşor negative”, a spus meteorologul.


