Vezi aici ce s-a stabilit la negocierile de la Ministerul Energiei!

- Advertisement -

Au apărut primele informații de la negocierile de la Ministerul Energiei, în urma protestelor din CEO. Potrivit pandurul.ro, până acum, cele două părți au convenit ca salariații CE Oltenia să beneficieze de vouchere de vacanță. Cu privire la majorările salariale, acestea ar putea fi acordate doar în producție.

”În primă fază, discuțiile au fost pe vouchere de vacanță. Și Ministerul a acceptat, prin vocea domnului Vișan, să primim vouchere de vacanță începând cu 1 mai. Domnul Vișan spunea Directoratului că, după ce achiziționăm certificatele de carbon, adică undeva în aprilie, să acorde vouchere de vacanță. Pe partea de salarizare sunt discuții să direcționăm cei 45%, doleanțele noastre, spre zona de producție. Am luat un time out”, a declarat Paul Constantinescu, vicepreședintele Federației Energetica.

În prima parte a negocierilor, a luat parte și Anton Anton, ministrul Energiei. Ulterior, acesta l-a mandat pe secretarul de stat Doru Vișan să continue negocierile cu sindicaliștii.

Articole recente