Incredibil, dar adevărat! Cu un tupeu ieşit din comun, demn de a fi crezut chiar şi de o instanţă de judecată, omul de afaceri Mihai Râmescu, promovat excesiv de către Realitatea TV, a declarat că nu a blocat nicio stradă la nunta fiicei sale, fapt pentru care i s-a întocmit un dosar penal, în calitatea pe care o deţine, de organizator al evenimentului. Postul de televiziune Realitatea TV a folosit imagini exclusive, proprietatea TV SUD, fără a avea acordul scris al televiziunii şi fără să precizeze sursa, la o oră de maximă audienţă.
Deşi în paralel rulau imagini concludente din care rezulta clar că evenimentul organizat de Mihai Râmescu a blocat strada din municipiul Motru, restricţionând accesul unei ambulanţe aflate în misiune, având semnalele luminoase pornite, omul de afaceri susţinea că totul a avut loc într-o parcare.
Pentru a demonstra încă o dată că Mihai Râmescu încearcă să inducă în eroare opinia publică, dar şi organele de anchetă, vă prezentăm în exclusivitate noi dovezi, în premieră, din care rezultă evident că strada Mărului, din municipiul Motru, a fost blocată, neputând fi accesată pe niciuna din benzi.
Distracţia nu a fost întreruptă nici când şi-a făcut apariţia o ambulanţă, care avea semnalele luminoase în funcţiune.
Poliţiştii s-au autosesizat imediat, după care au anunţat şi rezultatul cercetărilor.
De dosarele penale se vor ocupa procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru.


