Vor banii pentru munca de la alegeri

- Advertisement -

Alegerile de săptămâna trecută au adus un nou scandal. Cei care au fost prinşi în procesul electoral din comuna Vladimir sunt nemulţumiţi, că nu au văzut niciun ban pentru munca lor, totul în timp ce alţii sunt cu plata la zi.

Fiecare zi de muncă în alegeri trebuie plătită cu 85 de lei, la care se adaugă alţi 10, drept cheltuială de protocol. Spre deosebire de anii trecuţi, consiliile locale sunt cele care trebuia să prevadă bani în buget şi să plătească persoanele implicate în procesul electoral. Cei mai mulţi dintre membrii birourilor electorale de circumscripţie sau de secţie au primit deja banii sau o parte din ei. La Vladimir însă, oamenii sunt supăraţi că edilii au decontat doar unora.

Reprezentantul UNPR în Biroul de Circumscripţie Vladimir este convins că edilii au aceşti bani, dar nu vor să achite drepturile celor care au muncit în alegeri. Subprefectul Marcel Romanescu îi transmite acestuia şi celor care mai sunt în astfel de situaţii, că primăriile sunt singurele responsabile de plata sumelor. Reprezentantul Guvernului spune că de obicei banii se decontează după data de 14 a lunii viitoare, atunci când se achită şi salariile celor din primării, iar dacă acest termen este depăşit, abia apoi se poate vorbi de nereguli.

Scandal pentru bani a fost zilele trebute şi la Biroul Electoral Judeţean. Membrii acestuia au reclamat la centru faptul că reprezentanţii Consiliului Judeţean nu achită cei 10 lei pe zi, drept cheltuieli de protocol.

Articole recente