O zi de concediu medical poate fi plătită cu 22% până la 36% mai mult decât o zi de muncă, în funcţie de nivelul salariului brut al persoanei care are nevoie de îngrijiri medicale sau, pur şi simplu, de o perioadă de odihnă ulterioară unei probleme medicale. Diferenţele dintre veniturile unui angajat aflat în concediu medical şi ale unuia care se duce la serviciu sunt generate de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat care au creat o puternică discriminare între veniturile celor care muncesc şi ale celor care beneficiază de drepturile ce li se cuvin în baza contractului de muncă.Potrivit calculelor efectuate de „Adevărul”, la un salariu minim pe economie, de 1900 lei, un angajat ar primi pentru o lună de concediu medical suma de 1.425 lei, cu 263 lei mai mult decât dacă ar fi fost la serviciu şi i s-ar fi reţinut contribuţiile pentru sănătate, pensii şi impozitul pe venit. Asta înseamnă că salariatul aflat în concediu medical primeşte, pentru o lună, cu 22,6% mai mult decât dacă s-ar fi dus la serviciu.


