Primele victime ale căldurii

- Advertisement -

Noroc chiar pentru un bătrân! Bărbatul a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce i s-a făcut rău, astăzi, chiar în centrul municipiului. Din fericire, în apropiere se afla instalat un cort al celor de la Crucea Roșie, care i-au și acordat primul ajutor până la sosirea salvării. Consecințele ar fi putut fi mult mai grave, dacă aceștia nu erau în zonă.

Bărbatul a avut noroc pentru că a fost ajutat chiar de un cadru medical.

Imediat la fața locului a ajuns și un echipaj de la Ambulanță, care l-a transportat pe bărbat la Urgențe. S-a constatat că acesta a avut atât tensiunea, cît și glicemia scăzute.

Potrivit reprezentanților Crucii Roșii, bătrânul ar fi putut deceda dacă nu i s-ar fi acordat primul ajutor imediat.

Medicii recomandă să se evite expunerea la soare, iar în cazul în care este nevoie îmbrăcămintea adecvată le poate fi de ajutor.

 

Alexandra Cruceru

Articole recente