Pentru prima dată în ultimii opt ani, clubul Pandurii Târgu Jiu nu a calificat nici o echipă la turneele semifinale destinate copiilor și juniorilor. Doar juniorii C și D au mers la ”zonă”, însă au rămas cu participarea. Oficialii clubului anunță că din această vară se va lucra altfel la Centrul de Copii și Juniori..
În anul în care echipa de Liga 1 a devenit vicecampioana României, iar clubul va inaugura un modern Centru pentru Copii și Juniori, micii panduri și-au dat cu stângul în dreptul. Doar două echipe au ajuns la turneul zonal, însă nu au trecut de echipele din Craiova. Juniorii C au fost eliminați din competiție de Școala de Fotbal Gică Popescu, iar juniorii D au pierdut categoric, 1-5, cu Casa Bogdan.
Juniorii A și B nici nu au depășit prima fază. Mai mici cu un an, fotbaliștii pregătiți de Constantin Andriucă și Sorin Vintilescu au încheiat sezonul pe locul 2, la 12 puncte în spatele liderului ACS Poli Timișoara. Pentru ei, viitorul este însă roz.
La juniori B, Pandurii au rămas tot în spatele unei echipe din Banat. LPS Banatul Timișoara a încheiat prima, cu trei puncte mai mult decât gorjenii.
Deși președintele Marin Condescu se laudă cu un centru puternic, Pandurii nu a putut rivaliza cu echipele din Timișoara și nici cu cele din Craiova în acest an, orașe cu tradiție în fotbal.
Există și mici satisfacții pentru cei 10 antrenori care lucrează cu copii și juniorii pandurilor.
Pandurii își va schimba modul de lucru în sectorul juvenil. De acum, toate grupele de copii și juniori vor face o pregătire unitară, după calapodul echipei mari
Nemulțumiți de organizarea campionatelor de juniori, clubul Pandurii a venit cu câteva amendamente către Federația Română de Fotbal. Să fie eliminate etapele intermediare, să se califice primele două clasate la turneele de zonă, campionatele să înceapă mai devreme pentru a se evita jocurile în luna decembrie și să nu se mai joace play-off și play-out pentru a elimina costurile suplimentare.
Reporter: Cristi Peptan


