Întâlnirea dintre administrație și sindicate, care a avut loc astăzi, s-a încheiat fără niciun rezultat. Acordul despre care se vorbea nu a mai fost încheiat, deoarece nici administrația și nici liderii de sindicat nu vor să își ia angajamente pe care nu le pot respecta. Acest acord viza promisiunea administrației de recuperare a zilelor pierdute în luna iunie.
Singurul lucru stabilit după întâlnirea de astăzi este data la care se vor întâlni din nou cele două comisii de negociere. În 20 iunie, administrația și sindicatele se vor așeza din nou la masa negocierilor și poate atunci se va încheia și acordul dintre cele două părți. Pentru acest lucru, sindicaliștii au cerut informații suplimentare cu privire la starea complexului.
Constantin Mitrescu, vicepreședintele FNME, a declarat că, în niciun caz, nu vor ceda și nu acceptă să semneze un protocol care ar putea limita drepturile angajaților. Acesta a atenționat că, dacă recuperarea banilor pierduți în iulie va fi condiționată de vânzarea de energie, nu vor semna protocolul.
Din parta administrației CEO, la discuții au luat parte membrii directoratului. Gavril Baican, consilierul pe probleme de energie, nu a fost astăzi la Gorj.
Reporter: Manuela Misailescu


