Proiectul de înființare al Muzeului ”Constantin Brâncuși” la Târgu Jiu a fost respins ieri în Camera Deputaților. Dacă în cazul aleșilor din Cameră din alte județe ar fi de înțeles votul negativ, nu la fel de evidentă este și poziția deputaților de Gorj, cu excepția celor dela PPDD, care au votat împotriva aestui proiect care ar fi adus beneficii majore județului Gorj. Explicația a doi dintre deputați este cel puțin puerilă.
Constantin Brâncuși pierde încă odată în fața unor oameni care au puterea, dar nu știu ce să facă cu ea. Ieri în cadrul ședinei din Camera Deputaților, pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul de înființare al unui Muzeu Național la Tg Jiu care să poarte numele marelui sculptor. Inițiatorul acestui proiect, Mugurel Surupăceanu, l-a propus încă din perioada în care se afla în legislativ, dar care nu a primit aviz favorabil până acum. Conform notei de findamentare, sediul Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi” va fi pus la dispoziţie de către Primăria şi Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu, iar ca sursă de finanțare, era indicat „Programul Operaţional Regional, axa prioritară 5 – Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului”, însă cu toate acestea deputații Uniunii Social Liberale, în frunte cu cei de la Gorj au dat vot negativ, ori s-au abținut.
excepție au făcut deputații Partidului Poporului Dan Diaconescu, care au votat entru, însă nu au reușit să încline balanța în favoarea înființării acestui muzeu.
Înființarea unui Muzeu Național ar însemna un imens beneficiu pentru Municipiul Târgu Jiu și pentru județul Gorj prin prisma operelor brâncușiene pe care municipiul le găzduiește și care sunt cunoscute și apreciate în străinătate mult mai mult decât în țară.
Reporter: Manuela Misailescu


