Cristian Melinte a ales Pandurii Târgu Jiu, după ce sezonul trecut a evoluat pe OZN Arena din Ploieşti. Melinte a fost împrumutat de la echipa de serie A, Palermo, pentru a crea concurenţă în zona centrală a apărării oltenilor.
Melinte nu a prins decât două meciuri în serie A, la Palermo. Italienii l-au împrumutat ba la Piacenza, ba la Petrolul Ploieşti. La Ploieşti, a fost om de bază, unde a evoluat de 25 de ori. Acum fundaşul de 24 de ani a ales Pandurii fără să ezite.
Cota de transfer a jucătorului este de 550.000 euro, dar Pandurii l-au luat sub formă de împrumut. Petre Grigoraş l-a adus la Târgu Jiu pe Melinte, pentru a umple golul lăsat în urma plecărilor lui Chiricheş şi Pintilii.
Cristian Melinte vrea să facă treabă bună la Pandurii şi evoluţiile sale să-l propulseze înapoi în serie A. Şi Chiricheş a plecat de la Târgu Jiu şi acum este curtat de AC Milan şi AS Roma. Melinte nu-şi permite, însă, să-i dea sfaturi actualului stelist.
În ceea ce priveşte obiectivul, stoperul pandurilor vrea o clasare cu Pandurii, superioară celei de anul trecut. Cu ceva întăriri, oltenii se pot bate pentru cupele europene în campionatul următor.


