Confederația Cartel Alfa este solidară cu acțiunile de protest anunțate de Federația Națională Mine Energie. Liderii sindicali acuză administrația CEO de abuz împotriva minerilor și energeticienilor și cataloghează gestul sindicaliștilor din complex, ca fiind un semnal de alarmă pentru autoritățile locale și naționale.
”Protestele anterioare și cele care sunt planificate de sindicaliști sunt singurul răspuns posibil la abuzurile comise de-a lungul timpului de conducerea Complexului Energetic Oltenia, abuzuri care au fost tolerate, ignorate și camuflate de administrația locală și centrală. CNS ”Cartel ALFA” susține FNME în reluarea protestelor de stradă începând de joi, 30 mai 2013, urmând ca la acțiuni să participe 5000 de lucrători din cadrul CEO. Confederația Națională Sindicală ”Cartel ALFA” cere factorilor în drept, administrației locale și Guvernului, precum și Ministerului Economiei, dar și Ministerului Muncii să intervină și să clarifice îndată situația lucrătorilor Complexului Energetic Oltenia, dar și chestiuni legate de siguranța energetică a României, reclamat de Federația Națională Mine Energie”, se arată în comunicatul remis de președintele Cartel ALFA, Bogdan Hossu.
Mâine este prima zi de protest organizată de FNME, la care sunt așteptați peste 5000 de participanți.
Reporter: Manuela Misailescu


