A pierdut lupta cu boala

- Advertisement -

Cancerul a învins! Femeia, în vârstă de 47 de ani, din Rovinari, a decedat la sfârșitul săptămânii trecute. Viluța Văduva a dus o luptă grea cu această boală nemiloasă, chiar de la vârsta majoratului. Deși suferea de cancer de zeci de ani, femeia a fost afectată de curând și de o paralizie. Singurul ajutor îi era oferit de soț.

Așa se ruga, Viluța Văduva, zi și noapte, pentru ca Dumnezeu să îi dea putere să se vindece și să își poată crește copilul, în vârstă de 23 de ani. Însă, până la urmă, boala a învins. Femeia a decedat, la sfârșitul săptămânii trecute, după zeci de ani de chin. Durerile îngrozitoare pe care le avea le alina doar cu calmante. Bolnava avea un venit lunar de peste 500 de lei, din care trebuia să își asigure medicamentele și să plătească facturile, din cauză că soțul acesteia nu avea nicio sursă de venit. Ultimul interviu cu Viluța Văduva a fost acordat pentru TV SUD, în data de 16 mai 2013.

 

Reporter: Alexandra Cruceru

Articole recente