Nuntă încheiată cu cercetări la Poliţie! Căsătoria fiicei unui afacerist din Motru a reuşit contraperformanţa de a paraliza una din cele mai circulate străzi din Motru. Grav este că o ambulanţă aflată în misiune nu a putut să intervină în cel mai scurt timp din cauza nuntaşilor, care au jucat în mijlocul drumului. Muzica a acoperit până şi sirenele salvării. Imaginile au fost surprinse, în exclusivitate, de echipa TV SUD. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.
Echipajul de la Ambulanţă a fost nevoit să se întoarcă din drum şi să aleagă alt traseu, chiar dacă sirenele şi girofarurile erau puse în funcţiune. Muzica, bolizii de lux şi caleştile mirilor au paralizat traficul. Din trăsură, omul de afaceri Mihai Râmescu a dat semne că nu vede nimic rău în ceea ce se întâmpla pe străzile oraşului. Nimeni nu i-a deranjat nici măcar cu o întrebare.
Petrecerea a început în parcarea dintre blocuri, cu muzica la maxim, în apropierea primăriei şi a catedralei din Motru.
Sute de localnici au privit de pe marginea drumului nunta fiicei afaceristului care a oferit cozonac şi bere gratis.
Tot oamenii spun că au fost amânate zilele oraşului, tocmai pentru ca nunta să nu fie umbrită de acest eveniment.
Nunta cu mare fast s-a încheiat însă cu cercetări la Poliţie. Oamenii legii vor să afle ce făceau poliţiştii din Motru în momentul în care strada a fost blocată, iar ambulanţa a făcut cale întoarsă.
Evenimentul a avut loc la restaurantul afaceristului Mihai Râmescu. Acesta a avut şi o surpriză, evident de lux, pentru fiica sa.
La nuntă au fost invitate peste o mie de persoane, printre care s-au numărat şi mulţi politicieni de la Gorj. Dacă mulţi oameni au spus că aceasta ar fi fost nunta anului la Motru, Râmescu are îndoieli, şi asta pentru că peste puţin timp se însoară şi băiatul primarului.
Reporter: Loredana Ficiu


