Acțiunile de protest din Târgu Jiu vor fi decise de minerii și energeticienii care fac parte din sindicatul condus de Condescu. Liderii din Federația Națională Mine Energie vor face un referendum în rândul membrilor de sindicat pentru a vedea care este dorința angajaților Complexului Energetic Oltenia cu privire la acțiunile de protest anunțate. În cazul în care lucrătorii vor dori, vor exista pichetări după calendarul anunțat. Între timp se lucrează și la plângerea penală pe care sindicaliștii o vor depune împotriva directorilor CEO.
Prim-vicepreședintele FNME, Ion Rușeț, a declarat că, la sfârșitul acestei săptămâni, cel târziu luni, va fi demarat un referendum în rândul sindicaliștilor afiliați federației, în care sunt întrebați dacă sunt de acord cu acțiunile de protest propuse de lideri.
Între timp se lucrează și la pregătirea plângerii penale împotriva administrației complexului, ca urmare a tăierilor salariale efectuate de conducerea CEO.
Peste 800 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia au fost afectați de tăierile salariale.
Reporter: Manuela Misailescu


