Un bărbat de 37 de ani a ajuns la spital în stare foarte gravă, după ce a alunecat pe o schelă și a căzut. Accidentul s-a petrecut la Cariera Roșiuța. În prezent, unitatea de exploatare minieră efectuează verificări, iar raportul va fi supus aprobării Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. Victima a ajuns la un spital de neurochirurgie din București.
Bărbatul vroia să coboare de pe un utilaj din cariera Roșiuța, însă, din cauza umezelii de pe schelă, a alunecat și a căzut de la o înălțime de șase metri. În urma impactului, victima a suferit numeroase traumatisme, cele mai grave fiind un politraumatism cranian și lombar și tasarea mai multor vertebre. Acesta a fost imediat transportat la spitalul din Motru, însă, din cauza stării grave, a fost trimis la București. Cazul se află în atenția inspectorilor ITM Gorj.
Deocamdată, inspectorii ITM nu se pot pronunța cu privire la caz, pentru a stabili dacă este vorba despre un accident de muncă. Acest lucru va reieși după finalizarea raportului întocmit de unitatea minieră de la Roșiuța.
Reporter: Manuela Misailescu


