Pandurii jocă fără patru jucători din primul unsprezece la Chiajna. Cel mai afectat post este cel de închizător. Anton și Nistor sunt suspendați, iar Pustai e obligat să apeleze la o improvizație. Cristea pare soluția la îndemână să umple golul rămas în fața apărării, dar în calculele titularizării intră și Alexandru Dan, cu două jocuri în Liga 1.
Tânărul de 19 ani, Alexandru Dan, ar putea fi surpriza lui Pustai la Chiajna. Mijlocașul defensiv al pandurilor este, însă, lipsit de experiență, având la activ doar 28 de minute în Liga 1. Cu Concordia ar putea fi prima dată titular.
Cristea e și el în cărți să-l suplinească pe Anton. De altfel Cristea este jucătorul bun la toate. A evoluat pe patru posturi în acest sezon.
Pentru Cristea urmează cele mai importante jocuri din carieră. Sosit de la Unirea Alba Iulia în decembrie 2010, fotbalistul de 25 de ani ar putea juca în premieră în cupele europene.
Clin Cristea a evoluat de 21 de ori în acest sezon pentru Pandurii și este cotat la 850.000 euro de siteurile de specialitate.
Reporter: Cristi Peptan


