Cu siguranţă, multă lume a auzit de Fântâna lui Coşbuc, însă puţin ştiu istoria acestui loc. În urmă cu un secol, chiar acolo, în drumul spre Motru, Alexandru, singurul fiu al poetului George Coşbuc, şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie. Dumitru Tatomir, şeful Serviciului Rutier, s-a documentat în acest caz şi a aflat din cărţi cum s-a produs tragicul eveniment.
Omul legii a descoperit că poetul George Coşbuc venea des cu familia la Gorj, în vizită la cumnatul său, care s-a mutat la Târgu-Jiu şi Tismana, după pensionare. Alexandru era singurul fiu al acestuia, iar pe 26 august 1915 şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier. Tragicul eveniment a avut loc exact cu o zi înainte ca tânărul să împlinească 21 de ani. La volan se afla un moşier din Teleorman, care se grăbea să nu-i prindă noapte pe drum. Presa a relatat acest accident.
„La întoarcerea din Târgu-Jiu, în seara zilei de 26 august 1915, la ieşirea din satul Băleşti, în izlazul Tămăşeşti şi Tălpăşeşti, pe drumul ce duce spre Turnu Severin, automobilului i se rupe bara de direcţie, acesta rostogolindu-se apoi în şanţ din cauza vitezei prea mari”.
Băiatul marelui poet a fost transportat la Spitalul din Târgu-Jiu, cu fracturi la craniu, unde însă a decedat. La locul accidentului s-a ridicat o fântână denumită Fântâna lui Coşbuc. Alexandru a fost înmormântat în cimitirul Mănâstirii Tismana, iar George Coşbuc a scris şi câteva versuri după această tragedie. Oamenii legii efectuează des acţiuni în zonă, întrucât şoferii obişnuiesc să circule cu viteză excesivă.
Reporter: Loredana Fîciu


