Cei zece suspecţii din cazul furtului de muniţie de la Uzina Mecanică Sadu au ajuns astăzi din nou în faţa procurorilor. De această dată au aflat care sunt acuzaţiile sub care vor ajunge în faţa instanţei. Unul dintre angajaţi se află deja în arest preventiv, după ce a fost prins în flagrant când vindea peste 200 de cartuşe de puşcă mitralieră unui poliţist sub acoperire.
În acest dosar sunt implicaţi zece angajaţi. Trei dintre ei au calitatea de inculpat, iar ceilalţi şapte sunt învinuiţi. Printre cei cercetaţi se numără şi directorul uzinei, dar şi şeful pazei, Marius Borcan, care este şi preşedinte al PC Gorj.
Directorul Uzinei Mecanice Sadu nu a stat prea mult la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Şi la plecare a fost la fel de rezervat în declaraţii.
Un alt angajat, maistru în secţia de muniţie, acuză şefii de lipsă de organizare. Astfel explică el prezenţa a două kilograme de mercur şi a capselor depozitate în fişetul său. Acesta a fost însoţit la Parchet de avocatul său.
Procurorii susţin însă că au probe temeinice care îi învinovăţesc pe toţi cei care au petrecut şi o noapte în arestul poliţiei.
Inculpaţii şi învinuiţii sunt cercetaţi pentru mai multe infracţiuni.
La sfârşitul lunii martie, după ce unul dintre angajaţi a fost prins când vindea gloanţe cu punga unui poliţist sub acoperire, controalele au descoperite alte nereguli. Două tone de muniţie neînregistrată în acte şi 500 de mii de capse miniere a căror producţie trebuia sistată din 2007.


