Zeci de elevi s-au întrecut, astăzi, pentru a câștiga etapa zonală a competiției „Sanitarii pricepuți”. Concurenții au avut de susținut două probe, una teoretică și alta practică, pentru a-și demonstra competențele în acordarea primului ajutor.
Concursul s-a desfăşurat în amfiteatrul Colegiului Comercial ”Virgil Madgearu”, iar echipele au fost formate din câte cinci elevi, care au trebuit să treacă cele două probe. Competiția a devenit, deja, o tradiție.
Norocul a stat chiar în mâinile elevilor, și asta pentru că și-au tras la sorți subiectele. Emoțiile au fost vizibile la concurenți.
Etapa județeană se va desfăşura pe 23 mai la Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” pentru nivelul gimnazial şi liceal. La etapa naţională se califică echipajul de nivel gimnazial cu cel mai mare punctaj, obținut din media probei teoretice și cea practice.


