Mai mulți patroni din Gorj au încălcat legea și au fost amendați. În doar două zile, șapte agenți economici au fost amendați de inspectorii de muncă. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la peste 10.000 de lei.
Ultimele două zile ale lunii aprilie au adus ghinion câtorva patroni din Gorj. Inspectorii de muncă au aplicat șapte sancțiuni contravenționale la șase angajatori, din care trei sunt amenzi, în valoare de 8.000 lei. Reprezentanții ITM au efectuat un număr de controale de verificare privind respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. Aceștia au identificat cinci neconformităţi pentru care au fost aplicate două amenzi în valoare de 3.000 lei. Cele mai multe nereguli au fost legate de neefectuarea controlului medical periodic, instruirea necorespunzătoare a personalului, cât și truse medicale incomplete. Inspectoratul Teritorial de Muncă va continua și în această perioadă acțiunile de control.


