Rezultatele verificării efectuate la unitățile din cadrul Complexul Energetic Oltenia de către Corpul de Control al Primului Ministru au fost făcute publice astăzi. Controlul a vizat perioada 2010-2012, iar abaterile constatate sunt dintre cele mai grave, drept urmare fiind sesizate organele de cercetare penală.
Complexul Energetic Oltenia a încheiat, în perioada celor doi ani, 76 de contracte de sponsorizare, în baza cărora s-a plătit suma de 19 milioane de lei noi. Cele mai multe contracte au fost încheiate de Complexul Energetic Rovinari. 34 de contracte au fost semnate de fosta conducere a termenocentralei, pentru care s-a achitat suma de aproape 17 milioane de lei. În perioada verificată, au fost constatate nereguli cu privire la semnarea unor acte adiționale la contractele încheiate, care depășesc plafonul maxim de 20% stabilit de lege. O astfel de abatere a fost constată la SNLO, unde s-a încheiat un act adițional la un contract, în timp ce la CE Rovinari au fost încheiate acte adiționale la trei contracte, în valoare totală de peste șapte milioane de lei. De asemenea, potrivit raportului de control, CE Rovinari și SNLO au închiriat ultilaje de la mai multe societăți cu încălcarea dispozițiilor legale.
Pentru că s-a constatat un posibil prejudiciu mai mare de un milion de euro, iar persoanele implicate au deținut funcții de directori , Corpul de Control al Primului Ministru a sesizat DNA, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice și abuz în serviciu în formă calificată cu privire la fostele conduceri ale CE Rovinari, CE Turceni, CE Craiova și SNLO, precum și față de conducerea CEO. Raportul amai fost înaintat și Curții de Conturi a României, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Economiei și Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.


